Trei autobuze etajate vor fi repuse în circulaţie de către Regia Autonomă de Transport în Comun Constanţa, cu ocazia zilei de 1 Mai. Ele vor circula pe traseul : Gară – Centru – cap de linie Staţiunea Mamaia.

În plus, directorul RATC, Dumitru Coiciu, a declarat pentru Radio Sky, că, în cazul în care vor exista solicitări, Regia va pune în circulaţie şi autobuze etajate, de la Gară până în staţiunile din zona de sud a Litoralului. Conducerea Regiei de Transport va discuta, zilele acestea şi cu reprezentanţii Serviciului Spaţii Verzi din cadrul Primăriei Constanţa, cărora le va solicita toaletarea copacilor de pe traseul pe care vor circula autobuzele etajate, astfel încât, acestea să nu agaţe crengile..