Prefectul Judeţului Constanţa, Eugen Bola a semnat în urmă cu câteva zile, ordinul de suspendare din funcţie a primarului oraşului Năvodari, Nicolae Matei.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, a declarat pentru postul nostru de radio faptul că a solicitat Tribunalului Constanţa încă de la sfârşitul lunii decembrie o informare cu privire la situaţia juridică şi stadiul procesual al edilului de la Năvodari. Răspunsul instanţei, potrivit căruia, Nicolae Matei a fost suspendat din funcţie pe data de 9 ianuarie a venit săptămâna trecută, fapt pentru care, în prezent, viceprimarul Florin Chelaru a preluat toate atribuţiile care îi reveneau edilului. În plus, prefectul Eugen Bola a declarat că vor fi organizate alegeri electorale pentru Primăria Năvodari, numai dacă primarul va fi condamnat.