Caz fără precedent! Un poliţist constănţean a fost trimis în judecată sub acuzaţia de omor deosebit de grav, pentru că a abandonat în câmp o profesoară din Bucureşti.
Magistraţii constănţeni spun că fapta a fost comisă indirect iar acesta riscă închisoarea pe viaţă fiind primul caz în care neglijenţa unui poliţist este tratată ca o crimă.
Reamintm că în anul 2010, lectorul universitar Luminiţa Călin de 37 de ani a dispărut noaptea pe un câmp în apropiere de Stupina.
Agentul aflat la volan, Cristian Zbenghea a reuşit să o prindă şi a declarat mai târziu că femeia a dispărut de lângă maşina poliţiei, în momentul în care omul legii a mers să ia o hârtie pentru a o pune pe aceasta să dea o declaraţie.
La rândul său adjunctul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, comisar şef Adrian Rapotan, a declarat postului nostru de radio că Cristian Zbenghea este pus la dispoziţia IPJ şi îşi desfăşoară activitatea doar de birou până la finalizarea procesului, iar în cazul în care va fi găsit vinovat acesta riscă să îşi piardă locul de muncă.